loading
Home News center

Arggo Consulting: Anul acesta creştem businessul cu 30% şi angajăm 40 de persoane

Arggo Consulting: Anul acesta creştem businessul cu 30% şi angajăm 40 de persoane

Awards And News January 29

Compania locală Arggo Software Development & Consulting, specializată în implementarea soluţiilor software de business, are în plan să ajungă anul acesta la o cifră de afaceri de aproape 4 milioane euro, în creştere cu 30% faţă de 2019, ca urmare a investiţiilor realizate în 2019. Anul trecut, compania a investit în dezvoltarea unei platforme proprii de BPM (Business Process Management), mărirea echipei şi mutarea într-un sediu nou în Bucureşti, precum şi în extinderea în afara Capitalei.

“Anul 2019 a fost un an de consolidare şi creare a fundaţiei pentru creşterea accelerată pe care ne-o propunem în viitor. Ne-am mutat într-un sediu nou în Bucureşti, am deschis un punct de lucru în Braşov, am investit semnificativ în produsele noastre proprii. Cifra de afaceri a crescut cu peste 10% ajungând aproape de 3 milioane de euro”, a declarat Andrei Cârcu, director general în cadrul Arggo Consulting. El a adăugat că avansul businessului de anul trecut a fost generat în principal de implementarea produselor proprii, precum şi de mărirea echipelor de dezvoltare şi implementare.

“Am încheiat 2019 cu 65 de angajaţi, un plus de 30% faţă de finalul lui 2018. Angajările au avut loc cu precădere în departamentele de dezvoltare şi consultanţă.”

Bazele Arggo Consulting au fost puse la finalul anului 2014, iar echipa care a demarat businessul are o experienţă vastă în domeniul implementării soluţiei ERP (Enterprise Resource Planning) dezvoltată de gigantul Microsoft – Dynamics NAV. În prezent, pe lângă Dynamics 365 Business Central (Dynamics NAV), compania are în portofoliu şi alte soluţii software de business de la Microsoft precum Dynamics 365 for F&O, Power BI şi Dynamics CRM, dar şi produse ca Jet Reports sau LS Retail. Portofoliul este completat de propriile soluţii software – platforma BPM, Legal 365, SMB Power Package, Real Estate Solution, Heavy Machinery, Mobile WMS, Facility Management şi Localization for Dynamics. În plus, Arggo Consulting oferă soluţii şi servicii pentru cloud şi productivitate, consultanţă business şi software.

“Cea mai mare pondere în cifra de afaceri o au proiectele de implementare a soluţiilor de business şi a produselor proprii, fie stand-alone, fie pentru a completa soluţiile de business implementate”, a precizat Andrei Cârcu.

Cele mai vândute soluţii proprii Arggo Consulting sunt platforma de BPM şi aplicaţiile create cu ajutorul ei, precum şi add-on-urile pe care compania le-a dezvoltat în suita de produse ERP de la Microsoft. Până acum, cea mai mare investiţie pentru dezvoltarea propriilor soluţii a fost cea alocată platformei de BPM. Valoarea investiţiei în platforma BPM va depăşi un milion de euro în cursul acestui an.

“Avantajul principal al platformei de BPM este că orice flux din cadrul companiei, fie intern fie în relaţia cu clienţii sau furnizorii, de la cel mai simplu la cel mai complicat, poate fi automatizat şi transpus într-o aplicaţie “user-friendly”. Astfel, se micşorează sau se elimină costurile cu introducerea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor”, a explicat directorul general al Arggo Consulting.

“Pe baza platformei de BPM, compania a realizat o serie de alte soluţii noi”, a completat el.“Ele au fost create utilizând know how-ul acumulat în implementările efectuate de către echipele noastre. Am dezvoltat atât soluţii orizontale în zona financiară, de achiziţii, portal B2B (Business to Business – n. red.), cât şi soluţii verticale cum ar fi în domeniul juridic, al construcţiilor sau serviciilor medicale.” 

Anul trecut, Arggo Consulting a realizat circa 20 de proiecte noi, majoritatea fiind implementări ale platformei proprii de BPM sau ale soluţiilor de business din portofoliu. La acestea s-au adăugat şi extinderi ale proiectelor deja implementate la clienţi.

“Un proiect complex pentru noi presupune redesign-ul proceselor de business ale clientului, urmat de implementarea unei soluţii de ERP conform noilor fluxuri agreate. În funcţie de complexitate, valoarea unui astfel de proiect porneşte din jurul cifrei de 100.000 de euro”, a punctat Andrei Cârcu.

În prezent, Arggo Consulting are 155 de clienţi activi din diverse industrii, precum distribuţie, servicii, real-estate, retail, financiar-bancar, farma, hotelier sau construcţii. Printre aceştia se numără companii precum Aquila, Băneasa Shopping City, Blue Air, Bigotti, Burberry, Dedeman, Catena, Immofinanz Group, Libra Internet Bank, Sheraton sau Courtyard by Marriott.

În ceea ce priveşte proiectele noi, compania a câştigat clienţi ca Automobile Bavaria, Dr. Leahu, Bulboacă şi Asociaţii, Hilton Garden Inn şi Klass Wagen.

Pentru anul acesta, Arggo Consulting are în plan să deschidă un nou punct de lucru, după ce în 2019 a inagurat primul sediu din afara Capitalei, la Braşov.

“Sediul din Braşov l-am deschis în septembrie anul trecut. În momentul de faţă numară 8 persoane şi ne propunem să îl dublăm până la sfărşitul anului. Plănuim să deschidem un nou punct de lucru în prima jumătate a anului după care vom analiza deschiderea unui birou în strainătate la începutul anului viitor”, a menţionat directorul general al Arggo Consulting.

Ca atare, şi planurile de recrutare ale companiei pentru 2020 sunt foarte ambiţioase. “Ne propunem să angajăm cel puţin 40 de persoane, în special în zona de dezvoltare, consultanţă şi suport.”


Awards And News January 29

Latest Articles See all